lexus make your mark hero

NOUTĂȚI LEXUS

LĂSAȚI-VĂ AMPRENTA

Pentru lansarea noului model LC, Lexus anunță o colaborare creativă cu renumitul producător muzical Mark Ronson. Noul vehicul reprezintă nava-amiral a Lexus, marcând începutul unei noi ere pentru marca de lux, cu o campanie adecvat denumită ‘Lăsați-vă amprenta’.
Colaborarea cu Ronson continuă tradiția Lexus de creare a unor experiențe uimitoare în artă, muzică și tehnologie. Aceasta urmează campaniei ‘The Life RX’ din 2015 cu Jude Law, ce a oferit audienței o experiență imersivă, simulând lumea văzută de un star de cinema din spatele volanului.

MARK RONSON

În următoarele șase luni, campania ‘Lăsați-vă amprenta’ va oferi consumatorilor și entuziaștilor șansa de a beneficia de un conținut special și de experiențe uimitoare.

Vorbind despre campanie, Mark Ronson a spus: “Îmi place să am colaboratori unici și inovativi în studio. Când am fost abordat de către Lexus cu conceptul acestei campanii și am văzut noul model LC, l-am perceput ca proaspăt și excitant. Am fost atras de ideea de a utiliza muzica pentru a inspira și crea o experiență centrată pe această mașină.”

LEXUS LC

Designul modelului LC coupe rămâne remarcabil de fidel conceptului LF-LC, asigurând ambelor premiul EyesOn Design. Modelul LC este reprezeentativ pentru cultura de dezvoltare a Lexus, ce îmbrățișează colaborarea deintre design și echipele de proiectare pentru a crea o mașină remarcabilă, ce depășește toate așteptările.

Comentând parteneriatul dintre Lexus și Mark Ronson, Alain Uyttenhoven, președintele Lexus Europe a spus: “Mark Ronson este un producător muzical recunoscut, aflat în spatele unora dintre cele mai populare melodii ale decadei, iar noi nu ne-am putut imagina o variantă mai bună de colaborare pentru campania ‘Lăsați-vă amprenta’ . Modelul Lexus LC simbolizează începutul unei noi faze pentru Lexus, ce va asigura o sinergie superioară între inginerie și design. Cu cine am fi putut colabora mai bine în acest sens decât cu Mark – un om cu o contribuție semnificativă în industria muzicală, cu spectacole și colaborări incredibile.”