Prevederile Programului Rabla au fost revizuite pentru 2023, astfel ca regimul de acordare a primelor de casare si a ecotichetelor a dobandit cateva nuante importante. Fixam jaloanele traseului de urmat pentru cei interesati sa scape de un autovehicul uzat in vederea achizitionarii unui model nou si performant.
Sub numele generic „Rabla” se regasesc doua programe guvernamentale distincte implementate in perioada 2020-2024. „Rabla Clasic” se refera la Programul de stimulare a innoirii parcului auto national, in timp ce „Rabla Plus” cuprinde masurile adoptate in cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic.
Daca Rabla Clasic a fost conceput in principal ca o initiativa dedicata intineririi parcului auto din Romania – media de varsta pentru anul 2021 a fost de aproape 17 ani –, Rabla Plus s-a concentrat in schimb pe o abordare sustenabila a acestui proces, prioritizand achizitia de modele electrice si plug-in hibrid.
Modificarile adoptate pentru derularea celor doua programe in 2023 clarifica profilul specific al fiecarui program si adauga cateva detalii de impact pentru decizia de cumparare a unei masini noi.