1. Discover Lexus
  2. Vehicule conceptuale Lexus
  3. LF 1 limitless
Aveti nevoie de informatii suplimentare?
Browser-ul nu este suportat
Ne pare rau, dar browser-ul dvs. nu este compatibil cu website-ul nostru. Va rugam sa accesati website-ul folosind un alt browser, precum Chrome, Edge, Firefox sau Safari.
CONCEPTE

NOUL CROSSOVER LEXUS LF-1 LIMITLESS

Noul concept a debutat la North American International Auto Show. DETROIT - 15 ianuarie 2018 - La fel ca metalul topit din care se face o sabie japoneza ascutita, liniile conceptului Lexus LF-1 Limitless au potentialul de a modela viitorul unui crossover de lux emblematic pentru Lexus.

Lexus a definit segmentul de crossover de lux in urma cu doua decenii, odata cu debutul global al modelului RX 300 la Detroit. Acesta ramane cel mai bine vandut crossover de lux, in ciuda a aproape 50 de modele competitive care au intrat de atunci in acest segment.

Acum, conceptul Lexus LF-1 Limitless introduce un nou gen de autovehicule de lux: crossover-ul emblematic. Combinand performanta speciala si luxul fara limite, Lexus LF-1 Limitless este o imagine a tehnologiei, inovatiei si ultimelor evolutii de design din cadrul Lexus.

Nelimitat in potentialul si posibilitatile sale, acest concept se adreseaza stilurilor de viata diverse ale clientilor nostri. De asemenea, posibilitatile sistemelor de propulsie sunt nelimitate. Conceptul LF 1 poate fi alimentat cu pila de combustie, hibrid, hibrid cu incarcare la priza, pe benzina sau chiar complet electric. Pana in jurul anului 2025, fiecare model Lexus disponibil la nivel mondial va fi un autovehicul electric dedicat sau va fi prezentat cu optiunea electrica.

LIMBAJ DE DESIGN

Spiritul inovator al modelului LF 1 a fost creat la CALTY Design Research din California. Limbajul de design isi are radacinile in conceptul de design simplu, dar elegant, numit molten katana. Aceasta viziune a designului imbina formele organice ale metalului lichid cu muchiile ascutite ale unei sabii traditionale japoneze. Viziunea care trece de la o masa neteda, curgatoare, la o forma solida, cizelata, a stat la baza designului fluid, dar indraznet al modelului LF 1 Limitless.

LEXUS LF-1 ILUSTREAZA VIZIUNEA NOASTRA PRIVIND UN NOU TIP DE AUTOVEHICUL EMBLEMATIC, CARE INTRUNESTE CAPACITATILE UNUI CROSSOVER, FARA A RENUNTA LA PERFORMANTA SI LUXUL MODELELOR SEDAN DE TOP ACTUALE

Kevin Hunter, Presedinte, CALTY Design Research Inc.

„Conceptul LF-1 Limitless incorporeaza tehnologia imaginativa, creand in acelasi timp o legatura emotionala puternica cu soferul si pasagerii, prin imbogatirea experientei umane.” - Kevin Hunter, Presedinte, CALTY Design Research Inc.

Totul incepe cu proportiile corecte. Distanta exagerata care separa baza parbrizului de centrul axului ii confera modelului Lexus LF-1 un profil atletic, ce evoca mai degraba un turism mare decat un break. Cu cabina foarte joasa asezata pe sasiul cu tractiune spate si rotile indraznete de 22 de inci, de-abia acoperite de aripile bombate, LF-1 are o prezenta puternica, ce transmite de la prima privire performanta sa voluntara. Linia joasa a plafonului si inaltimea de rulare ridicata subliniaza si mai mult faptul ca acesta este un crossover conceput pentru performanta si practic.

Ca la toate modelele Lexus actuale, grila fusiforma de pe LF-1 este un element central al designului general. In cazul LF-1, aceasta este accentuata prin detalii care sugereaza inceputul grilei fusiforme in spatele autovehiculului si apoi continua catre fata. Grila in sine prezinta un design tridimensional cu culori create de CALTY. Muchiile care radiaza din emblema centrala sugereaza magnetismul care creeaza forme din pilitura de metal. LF-1 nu foloseste cromul, ci adopta iluminarea LED din jurul grilei, care intampina soferul.

„Modelele Lexus precum RX au contribuit la popularitatea globala a categoriei de Suv-uri de lux. Acest nou concept de crossover surprinde un viitor care implica un nivel inalt de capacitate dinamica si utilitate, combinat cu un design mai captivant si emotional, care speram sa provoace reactii in aceasta categorie”, spune Yoshihiro Sawa, Presedintele Lexus International.

Din profil, LF-1 prezinta o linie clara si fluida din fata spre spate, incepand cu linia aripilor care se extinde de la capota pana la partea de jos a stalpului D. Linia contrasteaza cu suprafetele mai complexe de dedesubt, cum ar fi aripa frontala lata si cu muchie marcata, urmata de portiera fata neteda si foarte concava. De acolo, caroseria se extinde din nou pentru a cuprinde roata din spate, oferindu-i modelului LF-1 o forma de clepsidra, caracteristica masinilor puternice legendare.

Un spoiler divizat atrage privirile in partea din spate a plafonului Lexus LF-1, care cuprinde, in acelasi timp, o serie de curbe si detalii interesante. Deschiderile frumos sculptate din fiecare colt pot arata ca niste tevi de esapament, dar sunt de fapt orificii de ventilatie pentru aerul provenit de la rotile din spate. Pragurile de deasupra acelor roti constituie suporturi robuste pentru stopurile sculpturale care se extind cu mult dincolo de caroseria metalica.

Deasupra stopurilor se afla o suprafata vasta din sticla, ce se extinde peste scaunele din spate, oferind o perspectiva completa asupra peisajului, datorita spoilerului divizat pe fiecare parte.

CONFORT LUXOS

Confortul luxos al fiecarui pasager a fost obiectivul CALTY pentru cabina. LF-1 respecta traditia japoneza privind omotenachi, adica ospitalitatea, intampinandu-si toti oaspetii cu acelasi entuziasm. Habitaclul este conceput astfel incat sa-i permita soferului sa se concentreze asupra condusului, eliminand controalele si butoanele care distrag atentia si folosind controale activate prin miscare si un afisaj minimalist direct in fata.

Spatiul pentru pasagerul din fata este mult mai deschis, cu si mai putine controale si un panou de bord larg, fara obstructii. Pasagerii din spate beneficiaza de acelasi scaune ca si cei din fata, cu spatiu mare pentru picioare si afisaje individuale pentru reglarea climatizarii sau a optiunilor de divertisment.

Ornamentele interioare au un finisaj metalic, un amestec perfect de aur roz si cupru, asemanator cu culoarea exterioara, dar cu un finisaj satinat pentru o senzatie mai calda. Accentele din jurul panoului de instrumente si de pe volan subliniaza senzatia de habitaclu pentru sofer. Insertiile metalice suplimentare din interior contrasteaza cu ornamentele din piele intunecata Cocoa Bean si scaunele imbracate in piele perforata Chiffon White.

Iluminatul joaca, de asemenea, un rol cheie in aspectul si atmosfera din interior. Activarea butonului START initiaza o secventa spectaculoasa de iluminare ambientala, in functie de modul de conducere care este activat. Pentru un efect mai subtil, ornamentul din lemn al portierei are perforatii minuscule, care permit luminii indirecte a LED-urilor in miniatura sa straluceasca intr-o varietate de culori, completand luminile de deasupra, mai directe.

Tehnologia accentueaza senzatia de lux a LF-1, completand optiunile oferite soferului. Prima este modul Chauffeur al LF-1, care permite actionarea fara atingere, prin optiunile de directie, franare, acceleratie, lumini si semnalizare prin cablu.

Toate controalele sistemului de propulsie si afisajele de mod sunt amplasate pe volan, pentru ca soferul sa se poata concentra asupra drumului. Rezultatul este o conducere lina, fara griji, cu eficienta maxima si risc redus de accidente. Padelele montate pe volan controleaza transmisia in modul manual pentru conducere sportiva, in timp ce butoanele din sectiunea inferioara a volanului activeaza optiunile standard ale modului de conducere, de exemplu parcare si marsarier.

Exista, de asemenea, un sistem de navigatie 4D, care completeaza sistemele traditionale, adaugand elementul de timp in ecuatie. Acesta actioneaza ca un asistent pentru ocupanti, anticipand nevoile soferului si ale pasagerilor in functie de progres, trafic si conditiile rutiere de pe parcursul calatoriei programate, sugerand opriri pentru alimentare, pauze de odihna si restaurante, sau chiar rezervari la hotel. Informatiile privind navigatia si ruta sunt afisate pe monitorul de bord, pe ecranele de divertisment ale scaunelor din spate sau wireless pe tabletele si telefoanele inteligente ale pasagerilor.

Controalele tactile si haptice, usor accesibile de pe volan, asigura interfata cu sistemul de navigatie 4D si sistemele integrate de confort si divertisment. Un control tactil incorporat in consola centrala acoperita cu piele permite recunoasterea caracterelor pentru introducerea datelor. Un controler haptic suplimentar din consola centrala a banchetei din spate le permite pasagerilor sa isi defineasca propriile optiuni in materie de confort si divertisment.

Cu tehnologia sa inovatoare si stilul captivant, conceptul Lexus LF-1 Limitless reprezinta potentialul unei experiente uimitoare pentru viitorii clienti de lux.