parking support features

ASISTENȚĂ LA CONDUCERE

FUNCȚII AVANSATE DE ASISTENȚĂ LA PARCARE

Parcarea are parte de propriile sale provocări în materie de siguranță, multe accidente producându-se la viteze reduse. Funcțiile de asistență la parcare Lexus sunt concepute pentru a proteja autovehiculul dvs. și ceilalți participanți la trafic din orice unghi, avertizându-vă cu privire la pericole în momentul în care acestea apar și îmbunătățindu-vă capacitatea de reacție.
Gama Lexus de funcții de asistență la parcare colaborează perfect pentru a vă ajuta atunci când parcați. Sonarele din cadrul Sistemului de alertare la parcare (PKSA) detectează obstacolele din jurul autovehiculului, alertează șoferul cu un martor acustic și indică intuitiv poziția obstacolului în afișajul multi-informațional și în afișajul central.
Pentru a vă proteja de autovehicule care se apropie din spate, Sistemul de avertizare pentru deplasarea în marșarier alertează șoferii cu un martor acustic atunci când mașinile din jur se deplasează și prezintă pericolul potențial pe afișajul central și într-un indicator amplasat pe oglinda laterală corespunzătoare.
Sistemul de asistare a frânării la parcare (PKSB) vine în sprijinul alertelor vizuale și sonore ale Sistemului de alertare la parcare (PKSA) și a Sistemului de alertare pentru deplasarea în marșarier, ajutând șoferii să se oprească atunci când o coliziune este iminentă. Prin intermediul sonarelor, Sistemul de asistare a frânării la parcare detectează obstacolele din jurul autovehiculului, controlând tracțiunea și sporind puterea de frânare la viteze reduse.
Indiferent de obstacol, Sistemul de asistare a frânării la parcare scanează o zonă extinsă din jurul autovehiculului pentru a sprijini complet șoferul. Dacă sunt detectate obiecte statice, precum pereții, în față și în spate, șoferul este avertizat prin intermediul unui martor acustic, pericolul este afișat și frânele sunt aplicate cu ajutorul controlului forței de frânare. Dacă un obstacol este detectat în spate prin intermediul Sistemului de avertizare pentru deplasarea în marșarier, Sistemul de asistare a frânării la parcare va anunța șoferul și va încerca să oprească autovehiculul pentru a evita o coliziune.
Cele mai noi modele sunt echipate cu un Sistem avansat de asistare a frânării la parcare care utilizează o cameră pentru a detecta obstacolele din spatele mașinii. Atunci când un pieton se apropie de spatele autovehiculului dvs., sistemul alertează șoferul prin semnale sonore și vizuale prin intermediul afișajului intuitiv Intelligence Clearance Sonar, astfel încât șoferul să poată stabili gravitatea pericolului. Dacă pietonul este suficient de aproape încât să provoace un accident, atunci controlul tracțiunii și controlul forței de frânare vor fi activate automat.
Clauză de exonerare a răspunderii: Nu folosiți în nicio situație sistemul de siguranță Lexus în locul șofatului normal și citiți instrucțiunile înainte de a utiliza sistemul. Șoferul este mereu responsabil pentru conducerea în condiții de siguranță.

MODELE CU ACEASTĂ TEHNOLOGIE